EximBank si Banca Romaneasca incep pregatirile pentru fuziune

Bucuresti, 28 februarie 2022 – Dupa o perioada de pre-integrare, EximBank si Banca Romaneasca (BROM) demareaza procesul de fuziune prin absorbtie dupa ce, astazi, Adunarea Generala a Actionarilor BROM si-a exprimat acordul de principiu pentru aceasta operatiune si a imputernicit administratorii Bancii Romanesti sa intocmeasca proiectul de fuziune.

“Este o prima etapa pe care o parcurgem intr-un proiect ce reprezinta un pas urias spre construirea unei banci romanesti puternice ce va concura de la egal la egal cu jucatorii de top ai pietei bancare. Exista o complementaritate foarte buna intre modelele de afaceri ale EximBank – specializata in corporate banking si Banca Romaneasca – cu experienta relevanta pe segmentul de retail banking, iar sinergiile rezultate vor crea premisele pentru eficienta si performanta financiara, care sa sustina o crestere sustenabila in viitor. Este un proces ambitios si complex, plin de provocari pentru echipele ambelor banci, pe care sunt convins ca il vom finaliza cu succes pana la sfarsitul acestui an. Un an cu o insemnatate speciala in plus pentru ambele banci, aflate la aniversarea a 30 de ani de activitate pe piata bancara”, a spus Traian Halalai, presedintele executiv al EximBank. El a adaugat ca, pana la finalizarea integrarii, cele doua banci vor avea in continuare activitate separata.

In urma unor runde succesive de negocieri, EximBank si National Bank of Greece (NBG) au semnat, in 20 iunie 2019, contractul de achizitie a pachetului majoritar de actiuni al Bancii Romanesti, iar, in luna decembrie 2019, tranzactia a primit avizele de neobiectiune din partea Consiliului Concurentei si a Bancii Nationale a Romaniei, autoritatile de reglementare relevante pentru aceasta tranzactie. Odata cu indeplinirea cerintelor obligatorii de reglementare si a celorlaltor elemente prevazute in acordul pe care EximBank si National Bank of Greece l-au semnat, in ianuarie 2020, au fost intrunite toate conditiile pentru incheierea tranzactiei.

Pretul platit de EximBank pentru BROM a fost de aproape 60 de milioane de euro, la un capital achizitionat de aproximativ 130 de milioane de euro. Pe langa pretul platit pentru capital, tranzac­tia totala a inclus rambursarea imprumutului subordonat acordat Bancii Romanesti de catre NBG, in valoare de 65 de milioane de euro, si rambursarea, de catre BROM, a finantarii intragrup primite de la banca-mama, in valoare de 90 de milioane de euro, platite de Banca Romaneasca din lichiditatile proprii. Tranzactia nu a implicat nicio finantare de la bugetul de stat.

Despre EximBank

EximBank este o institutie specializata ce se implica activ in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc. Instrumentele sale financiare pot fi accesate de orice tip de societate comerciala, fie ca este IMM sau companie mare, deruleaza tranzactii internationale, ori se adreseaza pietei interne. Companiile au la dispozitie si un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance si factoring, ce intregesc oferta de finantare si garantare. La finalul anului 2021, EximBank se pozitiona in Top 10 cele mai mari banci dupa active din Romania.

Despre Banca Romaneasca

Banca Romaneasca ofera clientilor sai, persoane fizice si juridice, o gama larga de produse si servicii de calitate adaptate nevoilor fiecaruia. Cu o retea teritoriala de aproape 85 de sucursale si agentii, Banca Romaneasca se pozitioneaza in prezent – prin solutiile diversificate pe care le propune nevoilor financiare ale persoanelor fizice si juridice – ca institutie financiar-bancara de top din punctul de vedere al accesibilitatii si competitivitatii.